" /> BREXIT | Negociatorul şef al UE, Michel Barnier: „Nu avem motive să fim optimişti” privind un acord cu Londra - Stiri de Ultima Ora | Stirile Zilei Online
Bani Si AfaceriMondenPoliticaStiri ExterneStiri Romania

BREXIT | Negociatorul şef al UE, Michel Barnier: „Nu avem motive să fim optimişti” privind un acord cu Londra



Negociatorul şef al UE, Michel Barnier, a declarat astăzi că nu crede că se va ajunge, înainte de jumătatea lui octombrie, la un acord cu Londra privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar.

“Nu avem motive să fim optimişti” privind şansele să ajungem la un acord înaintea summitului european organizat pe 17 şi 18 octombrie, a avertizat el în faţa şefilor de grupuri din Parlamentul European, potrivit unui comunicat remis presei, citat de Agerpres.

“Nu pot să vă spun obiectiv dacă contactele angajate cu guvernul domnului Johnson (Boris Johnson, premierul Marii Britanii – n.r.) vor putea duce la un acord. Vom vedea, în următoarele săptămâni, dacă britanicii sunt în măsură să ne facă propuneri concrete în scris, care să fie operaţionale din punct de vedere juridic” Negociatorul şef al Uniunii Europene (UE), Michel Barnier:

Uniunea Europeană va trebui să ia act de situaţie cu prilejul summitului european, a reamintit el.

“Dacă nu ajungem la un acord, Consiliul European va trebui să ia act şi să se pronunţe asupra unei eventuale amânări suplimentare, dacă ea este solicitată”, a mai precizat el.

Ieşirea Marii Britanii este prevăzută la 31 octombrie, în ajunul începerii mandatului noii Comisii Europene prezidate de germana Ursula von der Leyen.

Post-ul BREXIT | Negociatorul şef al UE, Michel Barnier: „Nu avem motive să fim optimişti” privind un acord cu Londra apare prima dată în Libertatea.

Stiri asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close