Loading...
Bani Si AfaceriMondenPoliticaStiri ExterneStiri Romania

Ciclonul Vayu va lovi India. Peste 300.000 de oameni au fost evacuați




Autorităţile indiene se pregătesc să evacueze peste 300.000 de persoane care locuiesc pe coastele sale vestice în contextul în care un ciclon deosebit de puternic, Vayu, este aşteptat să lovească joi dimineaţă acele regiuni din statul Gujarat, informează Reuters.

Ciclonul Vayu, care s-a format în Marea Arabiei, va lovi cel mai probabil regiunile de coastă din Gujarat cu vânturi care vor atinge viteze de 135 de kilometri pe oră, a anunţat Departamentul de Meteorologie al Indiei, notează Agerpres.

Vayu ar putea să amâne sosirea ploilor musonice anuale în restul Indiei, întrucât acest ciclon atrage norii de precipitaţii formaţi deasupra oceanului, mai transmis meteorologii indieni.

Vijay Rupani, ministrul-şef al statului Gujarat, a declarat că a solicitat ajutor din partea Forţei de Reacţie în cazuri de Dezastre Naturale pentru operaţiuni de intervenţie şi salvare, dacă această furtună va provoca distrugeri pe scală largă.

Statul Gujarat găzduieşte şi mari rafinării şi porturi maritime importante, care se află pe traseul prognozat al ciclonului, au avertizat oficialii indieni. 

Guvernul din India intenţionează să evacueze în adăposturi aproximativ 300.000 de oameni din cele mai vulnerabile regiuni din Gujarat începând de miercuri dimineaţă.

În luna mai, ciclonul Fani a ucis cel puţin 34 de persoane pe coasta estică a Indiei, distrugând numeroase locuinţe şi acoperişuri. 

Foto: EPA

Tudor Giurgiu a dezvăluit pentru Libertatea tema următorului său film: „Masacrul de la Fântâna Albă, din 1941, când rușii au omorât aproape 3.000 de români”

Post-ul Ciclonul Vayu va lovi India. Peste 300.000 de oameni au fost evacuați apare prima dată în Libertatea.ro.

Loading...

Stiri asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close