Loading...
Bani Si AfaceriMondenPoliticaStiri ExterneStiri Romania

Gala Premiilor UNITER 2019 | Lista completă a câștigătorilor




În fiecare an, cele mai importante premii din teatrul Românesc se acordă în cadrul unei gale, care în ultimii ani a devenit itinerantă. După Timişoara şi Alba Iulia, a fost rândul Clujului să găzduiască Premiile UNITER: 11 premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 300 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară au ajuns în această seară, la Teatrul Național Cluj-Napoca.

Premiul de excelență i-a revenit companiei de teatru UNTEATRU, din București, iar actorii Maia Morgenstern și Florin Piersic au primit distincții pentru întreaga activitate. De asemenea, tot pentru întreaga carieră au fost premiați și regizorul Cristian Pepino, scenograful Nina Brumușilă și criticul şi istoricul de teatru Doina Papp.

În această seară, a primit post-mortem premiul pentru întreaga carieră și actriţa Ilinca Tomoroveanu, care s-a stins din viață la începutul lunii.

Alte premii speciale le-au revenit regizorului Decebal Marin (pentru teatrul de păpuşi şi marionete), muzicianului Marius Mihalache (pentru proiectul „Săftiţa”), actriţei şi coregrafei Andrea Gavriliu (pentru mişcare scenică), criticului şi istoricului de teatru Florica Ichim (pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”) și Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Cât despre nominalizările pentru categoriile clasice ale galei, acestea au fost selectate de un juriu format din criticii de teatru Monica Andronescu, Oana Borş şi Mircea Morariu. Spectacolele care au fost luat în considerare sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.

Iată lista completă a câștigătorilor la gala Premiilor UNITER 2019
Premiul pentru debut

Florin Aioane, pentru rolul Euphemos din spectacolul „Medea’s Boys”, dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din „Medeea” de Euripide, regia Andrei Măjeri la Apollo111, București
Blanca Doba, pentru rolul Teo din spectacolul „Fata Morgana” de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Dramaturgilor Români, București
CÂȘTIGĂTOR: Andreea Tecla și Mădălina Niculae, pentru scenografia spectacolului „R.U.R” de Karel Čapek, regia Vlad Cristache la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, secția germană

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

CÂȘTIGĂTOR: „Lupoaica” de Giovanni Verga, adaptarea radiofonică Domnica Țundrea, regia artistică Vasile Manta, producție a Societății Române de Radiodifuziune
„Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, dramatizarea radiofonică și regia artistică Gavriil Pinte, producție a Societății Române de Radiodifuziune
„UNDEva în ’28” de Ilinca Stihi (ep. 1-11), regia artistică Ilinca Stihi, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV

CÂȘTIGĂTOR: Apostolul Bologa, adaptarea după „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, regia Dominic Dembinski, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)
„Circul Matteo”, scenariul Adrian Lustig, regia artistică Alexandru Lustig, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)
„Dezertorul”, după Mihail Sorbul, adaptarea pentru televiziune și regia Silviu Jicman, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de Producție a TVR)

Premiul pentru critică de teatru

Oltița Cîntec
CÂȘTIGĂTOR: Călin Ciobotari
Cristina Modreanu

Cea mai bună scenografie

CÂȘTIGĂTOR: Dragoș Buhagiar, pentru scenografia spectacolului „Povestea prințesei deocheate”, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
Adriana Grand, pentru scenografia spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, București
Cosmin Florea, pentru scenografia spectacolului „Pădurea spânzuraților”, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Cea mai bună actriță în rol secundar:

CÂȘTIGĂTOR: Natalia Călin, pentru rolul Doamna Bologa din spectacolul „Pădurea spânzuraților”, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
Sabrina Iașchevici, pentru rolul Mașa din spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
Mirela Oprișor, pentru rolul Stella din spectacolul „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, București

Cel mai bun actor în rol secundar

CÂȘTIGĂTOR: Richard Balint, pentru rolul Mr. Lockhart din spectacolul „Navigatorul” de Conor McPherson, regia Cristian Juncu la Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”
Alexandru Jitea, pentru rolul Mitch din spectacolul „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga la Teatrul Metropolis, București
Ionuț Vișan, pentru rolul Medvedenko din spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București

Cea mai bună actriță în rol principal

Claudia Ieremia, pentru rolul Arkadina din spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
CÂȘTIGĂTOR: Ofelia Popii, pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota din spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, scenariul Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
Ana Ularu, pentru rolul Marianne din spectacolul „Constelații” de Nick Payne, regia Radu Iacoban la Teatrul ACT, București

Cel mai bun actor în rol principal

CÂȘTIGĂTOR: Andrei Huțuleac, pentru rolul Randle P. McMurphy din spectacolul „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, București
Emilian Oprea, pentru rolul Trigorin din spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
Alexandru Potocean, pentru rolul Apostol Bologa din spectacolul „Pădurea spânzuraților”, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Cea mai bună regie

Alexandru Darie, pentru regia spectacolului „Coriolanus” de William Shakespeare la Teatrul Bulandra, București
Victor Ioan Frunză, pentru regia spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman la Teatrul Metropolis, București
CÂȘTIGĂTOR: Tompa Gábor, pentru regia spectacolului „Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cel mai bun spectacol

„Pădurea spânzuraților”, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
„Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban la UNTEATRU, București
CÂȘTIGĂTOR: „Povestea prințesei deocheate”, scenariul de Silviu Purcărete inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Gala Premiilor UNITER se desfăşoară anual, începând din 1991, acordând distincţiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecţie. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câştigătorul fiecărui premiu.

Post-ul Gala Premiilor UNITER 2019 | Lista completă a câștigătorilor apare prima dată în Libertatea.ro.

Loading...

Stiri asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close