Loading...
Bani Si AfaceriMondenPoliticaStiri ExterneStiri Romania

LIVE UPDATE: Referendum 2019 pentru justiție | Primele secții de votare din diaspora s-au deschis




Referendum 2019 pentru justiție. Românii cu drept de vot, aproape 19 milioane, sunt așteptați la urne duminică, între orele 7 și 21, pentru a vota la referendumul convocat de către președintele Klaus Iohannis, pe teme legate de justiție.

În paralel, în aceeași zi, au loc și alegerile europarlamentare în România. Astfel că alegătorii vot putea opta dacă votează doar pentru Parlamentul European, doar pentru referendum sau pentru ambele tipuri de scrutin.

Indiferent de opțiunea alegătorului, votarea pentru europarlamentare și cea pentru referendum vor avea loc în aceleași secții de votare. Procesul de votare se încheie la ora 21, însă pot vota după această oră doar cei care la nouă seara se află în sala în care sunt cabinele de vot.
Referendum 2019 pentru justiție – LIVE UPDATE:
UPDATE sâmbătă, 25 mai, ora 22:30. Primele secții de votare din diaspora s-au deschis în Noua Zeelandă, la ora locală 7:00, adică sâmbătă seară, ora 22:00, ora României. Românii stabiliți în Noua Zeelandă au votat în Auckland, cea mai îndepărtată secție de votare. Ministerul de Externe a publicat pe Facebook o fotografie cu primii români care au votat deja.

Cum se votează la referendum
Au dreptul să participe la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate prin
hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Alegătorii pot vota la secțiile de votare la care sunt arondați pe listele electorale permanente. Cei care se află în altă localitate decât în cea de domiciliu pot vota la orice secție de votare, fiind înscriși pe listele suplimentare. De subliniat este faptul că alegătorii care se află în localitatea de domiciliu nu pot vota decât la secția de votare în care sunt înscriși. Cetățenii altor state din Uniunea Europeană care au reședința sau domiciliul în România pot vota în aceleași condiții ca și cetățenii români, singura cerință suplimentară fiind să depună în prealabil o solicitare de a fi înscriși pe lista electorală specială.
Aplicație pentru secțiile de votare
Autoritatea Electorală Permanentă a pus la punct o aplicație care permite alegătorilor să afle la ce secție de votare sunt arondați astfel încât fiecare să știe unde trebuie să meargă pentru a-și exercita drepturile electorale. Aplicația poate fi accesată aici.

Pentru a putea vota, alegătorul trebuie să se prezinte cu un act de identitate: buletinul sau cartea de identitate, care poate fi și provizorie, pașaportul sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor de la școlile militare. Cu ajutorul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot (SIMPV), se verifică în prealabil dacă respectivul alegător a mai votat, dacă are drept de vot sau dacă poate vota la acea secție de votare.
Cum se votează la referendumul 2019 pentru justiție
În aceleași secții de votare în care va avea loc referendumul convocat de președinte se va desfășura și scrutinul pentru Parlamentul European.

În funcție de tipul de scrutin pentru care optează, fiecare alegător va primi maxim trei buletine de vot, în cazul celor care vor să își exprime atât opțiunile pentru  Parlamentul European, cât și pentru cele două întrebări de la referendum. Buletinul de vot pentru europarlamentare este de format A4, iar cele două pentru fiecare întrebare de la referendum sunt de tip A5.
Întrebări referendum 2019 pentru justiție
Pentru referendumul pentru justitie, alegătorii trebuie să răspundă cu DA sau NU la următoarele întrebări:

“Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
„Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

Pentru referendum pot vota doar cetățenii români. În cazul în care un alegător optează doar pentru un tip de scrutin, fie europarlamentar, fie referendum, el are posibilitatea de a reveni asupra deciziei inițiale și să se întoarcă la secția de votare pentru a-și exprima opțiunea și la scrutinul la care inițial nu a participat.
Cum arată buletinele de vot pentru referendum 2019 pentru justiție
Biroul Electoral Central (BEC) a publicat deja pe site modelele buletinelor de vot pentru referendum. În 26 mai românii vor avea în fața trei buletine diferite de vot: unul pentru alegerile europarlamentare 2019 și unul pentru fiecare dintre cele două întrebări cuprinse în referendumul pentru justiție.

Cele trei buletine vor fi introduse în urne de vot separate. Modelul buletinelor de vot a fost propus de Autoritatea Electorală Permanentă. Cele două modele sunt printate pe hârtie format A5.

A doua pagină a buletinelor de vot (n.r. versoul primei coperți) este goală, având înscrisă doar numerotarea paginii, în subsol.

Pe a treia pagină a buletinelor va fi tipărită întrebarea și pătrate de 4X4 cm, cu afirmația și negația. Pe unul dintre ele, românii trebuie să pună ștampila de vot.

Ultima pagină a buletinelor de vot pentru referendumul pentru justiție va rămâne goală. Pe aceasta se va aplica, după ieșirea din cabina de vot, ștampila de control.

 

Sancțiunile pentru fraudă
Legea prevede sancțiuni aspre pentru încălcarea normelor care reglementează procesul votării. Astfel, este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda electorală sau violarea confidențialității votului. Fraudă electorală este considerată fapta persoanei care votează fără a avea acest drept; de două sau mai multe ori; prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător; utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.

Românii care se află în străinătate au două posibilități: fie să voteze pentru lista de candidați din țara membră a Uniunii Europene în care își au domiciliul sau reședința, caz în care trebuie să se înscrie pe listele electorale din respectiva țară, fie să voteze pentru candidații români la secțiile de votare amenajate de către Ministerul de Interne. Dacă un român s-a înscris pe listele electorale din alt stat UE va putea totuși să voteze pentru europarlamentarii români, cu condiția să dea o declarație pe proprie răspundere că nu a votat în altă țară. Pentru românii din străinătate, Ministerul de Externe a amenajat 441 de secții de votare, amplasarea lor fiind publicată deja pe site-ul MAE.

Citește și: Află care e secția ta de votare! A fost lansată aplicația care te ajută să o găsești mai ușor

 

Post-ul LIVE UPDATE: Referendum 2019 pentru justiție | Primele secții de votare din diaspora s-au deschis apare prima dată în Libertatea.ro.

Loading...

Stiri asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close