International

Putin, la un pas de a rămâne stăpânul Rusiei. Senatorii au aprobat

Reforma a fost susţinută de 160 de senatori ai Consiliul Federaţiei, cu un vot împotrivă şi trei abţineri. Textul mai trebuie aprobat de parlamentele din două treimi ale regiunilor ruse, înainte de a fi supus votului popular al ruşilor, pe 22 aprilie.

Aceste amendamente constituţionale sunt „una dintre întrebările cele mai importante din istoria modernă” a Rusiei, a declarat înainte de vot preşedinta Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko.

Textul votat conţine amendamentul adoptat în ajun de deputaţi pentru a „reporni” contorul mandatelor prezidenţiale, ceea ce i-ar da în teorie lui Vladimir Putin dreptul de a candida în 2024 şi apoi în 2030.

Valentina Matvienko a susţinut acest amendament, estimând că „Vladimir Putin trebuie să aibă dreptul de a participa la noile alegeri”.

„El a repus ţara pe pcioare. Este recunoscut drept unul dintre principalii lideri mondiali”, a adăugat ea.

Vladimir Putin a luat pe toată lumea prin surprindere în ianuarie anunţând o amplă reformă constituţională, percepută ca un mod de a păstra mijloace pentru menţinerea influenţei sale după 2024.

El a luat din nou ţara prin suprindere marţi, anunţând în cele din urmă că este favorabil ideii de a relaxa regulile de limitare a mandatelor, potrivit Agerpres.

Stiri asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close