Loading...
Bani Si AfaceriMondenPoliticaStiri ExterneStiri Romania

Semifinala Exatlon 2019. Au mai rămas doar șase concurenți în competiție




Sâmbătă, 1 iunie, s-a jucat ultimul Joc Special La exatlon, înainte de marea finală.  Au mai rămas doar șase concurenți la Exatlon: patru Faimoși și doi Războinici. Concurenții care au fost eliminați până în acest moment sunt Andrei Boțoacă și Cătălina Șeicaru.

„Suntem împreună în fața ultimului joc special, care are o miză nemaiîntâlnită pentru cei care vor câștiga. Sistemul în care se va desfășura acesta este unul extrem, extrem de interesant. E ceea ce noi numim aici flag race. Vor fi, așadar, trei ștafete, iar asta se va afla după ce ei vor trage din acest săculeț numerele. Regula este una foarte, foarte simplă. Vor trage mai întâi fetele și vor scoate numerele 1, 2 și 3. Apoi o să introducem din nou numerele aici și o să-și găsească fetele perechea”, a spus Cosmin Cernat la începutul jocului.

Nicoleta Luncă și Ion Surdu vor beneficia de marele premiu! Acesta a fost ultimul joc special de la Exatlon 2019!
Show-ul fenomen „Exatlon” se apropie de deznodămant, iar Finala (la masculin și feminin) se anunță una cu adevărat epică. Milioanele de fani ai reality-ului sportiv vor putea urmări ultima bătălie a acestui sezon pe 9 iunie, începând cu ora 20:00, la Kanal D.
Citește și

Filmul unei zile istorice. La Iași, Papa Francisc a binecuvântat familiile reunite de peste hotare și bolnavii care nu au renunțat la credință. A îndepărtat cordonul de securitate ca să ajungă la credincioși

 

 

 

Post-ul Semifinala Exatlon 2019. Au mai rămas doar șase concurenți în competiție apare prima dată în Libertatea.ro.

Loading...

Stiri asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close